Cum să pierzi grăsimea aleeului. Thymes 1 2020

Despre anorexie.

Denisa Georgiana – "Niciodată nu este prea târziu să devii tu însăţi"

Până la os. Un film original Netflix care îți arată ce înseamnă cu adevărat să fii anorexic. Mă plictiseam zilele trecute. Și ce poți să faci atunci când te plictisești dacă nu să te uiți la un film pe Netflix? Zis și făcut. M-am logat cum să pierzi grăsimea aleeului am început să caut un film care să-mi sune cât de cât interesant.

La un moment dat, îmi atrage atenția o imagine cu actrița Lily Collins, care arăta îngrijorător de slabă. Am dat cât am putut de repede play pentru că este un subiect care nu mi-a fost chiar străin de-a lungul vieții.

Am simțit și eu la rândul meu presiunea de a fi perfectă, de a avea corpul ideal și am căzut în capcana industriei dietelor de foarte multe ori.

Înfometare, lacrimi, cântărire obsesivă, exerciții fizice până la epuizare.

Așa a arătat o perioadă din viața mea, perioadă pe care am depășit-o, însă nu în totalitate. Așă că filmul nu putea să mi se potrivească mai bine. Filmul chiar te poate afecta, mai ales dacă ai simțit și tu vreodată că cum să pierzi grăsimea aleeului ești de ajuns de slab, de frumos, de perfect.

Accesează o zonă din mintea ta pe care ai ascuns-o până și de tine. O zonă care te minte, care îți spune că totul va fi bine, când de fapt lucrurile merg în direcția opusă. Din experiența și micul meu research, anorexia nu este privită ca o boală, cel puțin în România.

Este cum să pierzi grăsimea aleeului ca pe o superficialitate, ca pe o prostie pe care fetele o fac ca să atragă atenția. Ceea ce este departe de a fi adevărat.

Pierdere în greutate arnica montana

Eu am 1. Acum 4 ani am cântărit cel mai puțin la această înălțime, 47 de kilograme. Toată lumea îmi spunea că sunt foarte slabă, că abia mai am sâni, că nu mai am deloc grăsime. Partea nașpa? Mă bucuram să aud toate astea. Mă hrăneam cu îngrijorarea oamenilor, adoram să mi se spună că sunt slabă. Nu arătam încă cum probabil majoritatea oamenilor își imaginează o fată anorexică.

Asta e una din marile probleme ale anorexiei, sau mai bine zis a părerilor oamenilor despre această boală. Așa arați în faza finală a anorexiei, când poți începe să numeri zilele pe care le mai ai de trăit. Din păcate, asta e faza în care oamenii din jur încep să se îngrijoreze, mult, dar mult prea târziu.

Thymes 1 2020

Anorexia începe atunci când de uiți în oglindă și nu vezi decât kilogramele pe care trebuie să le dai jos, atunci când te simți vinovată pentru că mănânci, atunci când vezi mâncare și te gândești numai la numărul de calorii pe care le conține. Nu contează cum arați sau câte kilograme ai. Poți fi anorexic și la 80 și la 50 și la 40 de kilograme. Nu zic că nu e ok să slăbești. Contează cum o faci. Atunci când te gândești obsesiv la mâncare, atunci când faci exerciții fizice până la extenuare, atunci când nu mănânci mai deloc.

Atunci nu mai e doar slăbit. Atunci e o obsesie, e o boală, e o dereglare psihologică, care se numește anorexie. Vedem oameni care arată precum o fantomă, piele și os, dar care se simt grași.

Calaméo - Thymes 1

Vedem cât de greu e să te faci bine. Anorexia nu este o boală care are un tratament anume. Ceea ce este și mai grav este că atât cauza, cât și remediul anorexiei ești tu, mintea ta, care îți joacă feste.

Nimeni altcineva nu înțelege. Cum poți să înțelegi cum cineva refuză să se hrănească? Cum poți înțelege de ce o persoană își face una ca asta complet voluntar?

Uneori nici noi nu înțelegem. Am avut multe zile în care eram atât de supărată și de nervoasă pe mine pentru că îmi făceam asta. Pentru că mă uram atât de mult. Dar nu știam cum să mă opresc.

Asta e problema. Nu știi cum să lupți cu mintea ta. Eu mă simțeam ca și cum în corpul meu erau două persoane. Una care voia să fie perfectă, slabă, care voia complimente de la oameni. Și una care plângea noaptea și nu înțelegea cum să se oprească. Nu am înțeles niciodată. Când m-am îngășat nu am făcut-o pentru că mi-am dat seama că trebuie să fiu sănătoasă, că trebuie să mă opresc. M-am îngrășat din disperare. Mi-era foame. Undeva prin decembrie, cam cu 10 zile înainte de Crăciun o colegă m-a rugat cu Forentti.

Cu ciocolată.

Nu mâncasem nimic până atunci. În mintea mea se dădea un război.

Să mănânc și să mă îngraș sau sau mă abțin? Nu am reușit să mă mai controlez. Am luat o bucată de Fornetti și de atunci nu m-am mai putut controla. În ianuarie aveam 57 de kilograme, cu 10 mai mult.

Într-o singură lună. Am mâncat tot ce am putut.

procese psihice si personalitatea: Personalitatea

Tot ce n-am mâncat luni de zile. Eram disperată. Nu-mi venea să cred că mă îngășasem atât. Cea mai nasoală parte era legată de oamenii din jur. Colegi, prieteni, cunoștințe. Următoarele luni nu am reușit să mai slăbesc. Mi-era foarte foame. Luam și niște pastile care îmi provocau o stare de foame și oricât de nașpa mă simțeam cu corpul meu nu puteam să mă mai înfometez.

În martie am fost la un majorat. Mama mi-a făcut niște poze. Atunci când cum să pierzi grăsimea aleeului văzut nu-mi puteam crede ochilor. Nu puteam să cred cât de grasă eram. Am început să plâng, am zis că nu mai vreau să merg nicăieri. Mi-era rușine cu mine. Mi-era rușine să ies undeva cu corpul pe care îl aveam.

Psihologie Generala

Acum când mă uit la poze, mi se pare că arătam ca o fată normală, dar atunci eram îngrozită. Mai mult din obligație decât din voință, m-am dus totuși la majorat.

• Partenerul meu nu va pierde în greutate

Am încercat să mă distrez, să nu mă gândesc la kilograme și la mâncare în seara aia, lucru ce mi-a ieșit până într-un anumit punct. I-am zis că eu am vrut să mă îngraș, că îmi place așa, că acum am și eu forme. Nu-ți sta bine așa. Nu am slăbit, decât câteva luni mai târziu. De data asta sănătos. Mâncam sănătos, făceam exerciții fizice normale, mă hidratam corespunzător.